Episcopia Devei le-a oferit paine si apa familiilor afectate de inundatii - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Episcopia Devei le-a oferit pâine și apă familiilor afectate de inundații

[2020-06-25]
de Ștefana Totorcea

Episcopia Devei și Hunedoarei a ajutat marți 70 de familii afectate de inundațiile din comuna Vața de Jos. Sectorul social și protopopiatul Brad s-au mobilizat pentru a le duce oamenilor pâine și apă îmbuteliată.
Reprezentanții eparhiei au beneficiat în acțiunea lor și de ajutorul Spitalului Veterinar „Andivet” din Deva.
În comuna Vața de Jos, inundațiile produse de ploile recente au afectat 70 de gospodării din satele Ciungani și Prăvăleni.
Oamenii Bisericii le-au dus acestora un transport cu pâine și apă îmbuteliată.
Săptămâna trecută, ploile au format torenți și viituri pe râurile Crișul Alb și Galbena, afectând mai multe gospodării și terenuri agricole din Vața de Jos. Drumul comunal DC 173, pe raza localităților Basarabașa, Prăvăleni și Ciungani, a fost blocat temporar de aluviuni.
Inundațiile au continuat și săptămâna aceasta în centrul și nordul județului Hunedoara, informează HunedoaraMea.ro.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 32, Ultimul acces: 2020-07-06 22:57:35